Accident grav pe DN1 A, zona Boldești Scăeni, chiar în noaptea de Paște. Trei persoane rănite au fost transportate la spital.
Nu se știe exact cum s-a întâmplat accidentul, dar două autoturisme au ajuns pe marginea unui podeț, așa cum se vede și în fotografie. Una s-a răsturnat lateral.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD si o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Un bărbat, aproximativ 49 de ani, a fost găsit încarcerat, dar conștient. Avea politraumatisme și a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
Alți doi tineri, cu vârste între 17 și 20 de ani, au fost răniți ușor.
Cele trei persoane asistate au fost transportate la spital.
Ziarul de Ploiești