Pe timpul nopții, în jurul orei 03:45, pompierii prahoveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs în orașul Băicoi, Fundătura Cerceluș.
Conform ISU Prahova, flăcările au cuprins aproape o întreagă locuință, situată în cartierul Țintea, pe o suprafață de aproximativ 140 mp.
A fost afectată și o a doua casă, dar intervenția coordonată a salvatorilor a făcut ca pagubele la aceasta să fie minore.
Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
În urma cercetărilor efectuate după finalizarea intervenției, s-a stabilit drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit electric.
Ziarul de Ploiești