Unul dintre cei mai de succes talhari romani din Marea Britanie actiona deghizat in femeie

Bogdan VasilePoliţiştii au preluat, sub escortă, un bărbat, condamnat de instanţele din Londra la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată. Deghizat în femeie, împreună cu alţi complici, acesta a sustras numeroase bijuterii şi a distrus mai multe magazine englezeşti.

La data de 3 octombrie a.c., în urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, poliţiştii români au efectuat o misiune de transfer, sub escortă, a unui bărbat, de 38 de ani, condamnat la 10 ani de închisoare de Curtea Centrală de Drept Penal din Londra pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, în formă calificată.

Cel în cauză a fost implicat în 5 tâlhării separate, dar similare ca mod de operare, comise în perioada 25 noiembrie 2012 – 25 ianuarie 2013, pe teritoriul mai multor orașe din Marea Britanie.

Astfel, acesta, deghizat în femeie, intra în magazine de bijuterii, aproape de ora închiderii și pretindea că este cumpărător de bună-credință.

În timp ce vânzătorii se ocupau de el, complicii acestuia pătrundeau în magazin și spargeau vitrinele de prezentare, de unde sustrăgeau bijuteriile expuse.

La data de 21 iulie a.c., Curtea de Apel Bacău a emis pe numele bărbatului mandatul de executare a pedepsei, în urma căruia acesta a putut fi transferat într-un penitenciar de pe teritoriul României.

Despre Autor

Ziarul online Ziarul de Ploiești a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe contact@zdp.ro sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *