Un primar din Prahova a dat in judecata SRI, in contencios administrativ

0 40

eugen-david-primar-floresti-pnlPrimarul comunei prahovene  Florești, Eugen David, a dat în judecată Serviciul Român de Informații, la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Prahova. Dosarul a fost înregistrat pe 22 mai și are un prim termen de judecată pe 19 iunie.

Conform datelor din dosar, edilul solicită „comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001)„.

Eugen David a declarat pentru Ziarul de Ploiești că motivul acestui demers mai puțin obișnuit este acela de „A afla adevărul despre implicarea SRI în dosarele mele și în toate sesizările despre Primăria Florești.  Vreau să știu dacă au fost implicați, pentru că eu așa cred. Am văzut că sunt și interceptări. Poate că au fost proceduri de care habar nu avem. Așa că am cerut prin Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, inclusiv de la Parchetele care au instrumentat dosarele, să îmi spună dacă SRI a fost implicat în dosarele mele. Mi s-a părut că nu le-a convenit că îi întreb și că se leagă de tot felul de chichițe ca să nu îmi răspundă. Așa că, pentru siguranță și ca să nu mai pierdem vremea, i-am dat în judecată pentru a obține aceste date. Am senzația că au fost dosare politice și că mi s-a făcut totul la comandă. A fost o bătaie de joc la adresa familiei mele. Dacă parchetele implicate nu ne răspund, îi dăm în judecată și pe ei.

Primarul din Florești a fost cercetat în două dosare penale.

Într-unul din ele, Eugen David a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, el fiind acuzat că a emis dispoziţii de plată prin care rude ale acestuia au obţinut în mod direct foloase materiale.

În al doilea dosar, primarul din Florești este cercetat alături de soție, consilier județean, pentru acuzații de abuz în serviciu și spălare de bani. Se pare că dosarul este încă în faza urmăririi penale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.