Tuca, esti vinovat! Pentru ca mi-ai dat impuls intr-o meserie pe care acum nu o mai recunosc…

0 3

mass-mediaÎn urmă cu douăzeci și ceva de ani, în Jurnalul Național apărea un mic articol de presă, semnat de subsemnatul. Acela a fost momentul când am luat microbul… 

„Vinovat” pentru intrarea mea în presă este Marius Tucă. El a considerat articolul destul de promițător ca să mă încurajeze să devin ziarist. Probabil nu știe, dar i-o spun acum. 

Ulterior, am avut ocazia să lucrez atât la TV, cât și în presa scrisă. Ba chiar m-am jucat un pic și pe la radio, fără să am pretenția că am devenit om de radio.

Începuturile le-am făcut pe gratis, timp de câteva luni bune, la un post local de televiziune. Acum nu mai găsești tineri doritori să muncească fără bani, doar ca să-și facă experiență și să poată deveni profesioniști. 

„Doctoratul” în mass-media l-am dat la PRO TV, începând cu 1999, locul unde am învățat nu doar regulile și tehnicile de vârf ale meseriei, aduse din Statele Unite, cât mai ales deontologia ei. 

Am asistat de-a lungul timpului la epoca de aur a presei, apoi la decăderea ei – mai întâi financiară, apoi și profesională. 

Am lucrat cu oameni minunați, dar și cu jigodii. Nu îi enumăr nici pe primii – pentru că sunt mulți, nici pe ultimii – pentru că unii dintre ei încă mai sunt la vârf, în presa națională, iar alții – bântuie prin județ. 

Am prins vremuri în care primeai amenințări, inclusiv fizice, vremuri în care politicienii încercau să te intimideze, apoi să te cumpere – mai întâi pe tine, apoi tot trustul din care făceai parte, dar și vremuri în care libertatea de opinie îți era încurajată. 

Am făcut și greșeli, dar în general nu am uitat abecedarul meseriei, care nu cere multe: bun-simț, responsabilitate și o doză de curaj.

Unii colegi m-au poreclit „procurorul”, pentru talentul cu care reușeam să extrag adevărul în condiții dificile. Am fost, cred, singurul ziarist care am reușit să demit un mason-șef, pentru că l-am convins să îmi dea un interviu. Îmi cer scuze, apropo…

Am crezut că pot lucra normal și în presa locală (greșeala vieții mele, probabil), deși m-am confruntat cu multe probleme, în special cu cele de natură financiară.

Am încercat să păstrez o brumă de independență editorială, chiar și în momentele când politicul făcea ravagii în mass-media. 

În ultimul an, pentru că am avut o serie de necazuri în familie (mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost mai rău!), am lăsat-o mai moale cu scrisul. Unii s-au bucurat, crezând că au scăpat de mine…

Am avut timp, totuși, să îmi analizez viața și să mă gândesc dacă se mai merită să stau în presă. Recunosc, probabil am trăit și câteva momente depresive.

Cu sinceritatea care mă caracterizează (pe care unii o cataloghează drept naivitate), vă spun că nu mă mai regăsesc în această meserie, așa cum este ea practicată acum. 

Foarte puțini mai sunt ziariști cu adevărat. Cei mai mulți lucrători din mass-media actuală sunt tupeiști, șantajiști, angajați politic sau ai unor cercuri financiare, oameni care răspund la comenzi (nu detaliez, se știu cei la care fac referire) și indivizi care fac presă dar în alte scopuri decât cele care țin de informarea corectă a publicului. 

Bomboana de pe coliva decăderii presei a pus-o, recent, culmea! – aș putea spune, chiar postul unde am învățat totul: PRO TV. 

Să anunți moartea actorului Marian Râlea, fără să verifici din sursă sigură, e moartea deontologiei profesionale.

Dar, sincer, în peisajul media actual, nu mai pare așa o grozăvie. Pentru că presa a ajuns o cocină! Celor care nu le place termenul le dau alternativă: FAKE NEWS. 

Speranțe încă trag, dar tot mai firave. Pentru că am construit o societate fără respect de sine și pentru ceilalți, o societate agresivă în limbaj și gesturi, o societate în care succesul financiar îl umbrește pe cel profesional, o societate în care greșelile și mizeriile produse de politic sunt întâmpinate cu greșeli și mizerii din partea instituțiilor de forță, o societate unde totul este contrafăcut și nimic nu mai prezintă încredere. 

Și da, valorile autentice sunt atât de puține și ascunse, încât nu mai contează în peisajul general. Nici în presă și nici în alte domenii. 

Chiar Marius Tucă a ajuns directorul unui radio bun, care însă nu are o audiență pe măsură. E și asta, o confirmare… Pentru mine, cel puțin!

Iulian Maxim

P.S. Rămân în presa locală (deși e tot mai greu financiar), măcar de dragul vremurilor trecute. Și voi continua să promovez vechile reguli, alea de aur, ale meseriei. Ce voi obține? Rămâne de văzut…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.