SGU Ploiesti: Vezi cat costa abonamentele lunare pentru parcarile cu plata din municipiu

parcari publice PloiestiCOMUNICAT

Urmare a Deciziei Consiliului de Administrație nr. 108/05.12.2017, privind creșterea eficienței serviciilor oferite de S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că valabilitatea permiselor de parcare, eliberate în anul 2017, a încetat.

 Astfel, începând cu data de 17.01.2018, instituțiile publice, persoanele juridice și persoanele fizice interesate de obținerea abonamentelor de parcare, în parcările publice cu plată, se pot adresa, prin solicitări scrise, societății noastre, în acest sens.

Cererile se vor depune la Registratura SGU Ploiești (str. Văleni, nr.32), iar eliberarea abonamentelor, pentru staționarea în parcările administrate de societatea noastră, se va face în baza achitării unui tarif de 1,50 lei/oră (nu mai puțin de 8 ore/zi, 21 de zile lucrătoare/lună – 250 lei/abonament).

Totodată, menționăm faptul că gratuitatea revine, potrivit HCL nr. 263/2013 și Legea nr. 448/2006, riveranilor, persoanelor cu dizabilități, precum și autovehiculelor de intervenție (Ambulanța, Poliția, Pompierii).

În același timp, precizăm că această măsură este parte a unui proiect de îmbunătățire a activității și creștere a calității serviciilor asigurate de societatea noastră, implicit a standardului de viață urbană pentru ploieșteni, proiect al Consiliului de Administrație al SGU Ploiești SRL.

Despre Autor

Ziarul de Ploiești (zdp.ro) este o publicație online, care a apărut pe 1 martie 2011, din dorinţa de a oferi publicului un produs media de calitate. Oferim ştiri locale din Prahova, Brașov, Dâmbovița și Buzău. Ne puteți găsi la +40745144044 sau pe e-mail: contact@zdp.ro

Alte Știri

1 Comentariu

  1. Andrei

    Oare vreodata in acest oras se vor putea cumpara locuri de parcare? Chiar ar fi nevoie.

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *