Senatorul Adrian Tutuianu i s-a alaturat lui Victor Ponta

0 176

Senatorul Adrian Tutuianu i s-a alaturat lui Victor Ponta. Parlamentarul de Dâmbovița, exclus din PSD anul trecut, a devenit membru PRO România.

Noua mutare politică poate destabiliza organizația PSD Dâmbovița, dacă fostul președinte va reuși să atragă de partea lui și alți social-democrați.

„Este prima zi în care sunt alături de echipa Pro România după ce am meditat îndelung cu privire la parcursul politic pe care să-l urmez. Mai întâi de toate cred că ştiţi din presa centrală că sunt într-o situaţie litigioasă cu PSD, dar am apreciat că doi ani de zile din viaţa mea petrecuţi în litigii care pot să ducă nicăieri ar fi prea mult şi că este cazul să mă alătur unui proiect politic nou”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.

Senatorul a explicat și de ce l-a preferat pe Victor Ponta.

„Nu m-am dus aiurea. Am venit în Pro România din două motive. În primul rând pentru că am avut, în calitate de preşedinte de organizaţie, dar şi de preşedinte al consiliului judeţean o relaţie excelentă cu Victor Ponta, că am condus Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu rezultate foarte bune, dar şi cu un sprijin deosebit pe care l-am primit din partea Guvernului României condus atunci de Victor Ponta. De asemenea, la această masă sunt oameni cu care am lucrat. Nicu Bănicioiu mi-a fost de un real ajutor în activitatea mea, Daniel Constantin de asemenea. Îi cunosc pe toţi cei care constituţie nucleul de bază al Pro România şi lucrul acesta a reprezentat pentru mine un criteriu”, a explicat Ţuţuianu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.