PSD Brasov si-a ales noul presedinte al organizatiei municipale

0 364

Organizaţia Municipală Braşov a PSD şi-a ales astăzi preşedintele şi echipa de conducere. Cei 230 delegaţi prezenţi au votat, în unanimitate, confirmarea, în funcţia de preşedinte, a lui Lucian Pătraşcu. El conducea Organizaţia Municipală, ca interimar, din luna noiembrie a anului trecut.

„Suntem o echipă de mulţi ani. Am muncit împreună în campanii electorale, am făcut acţiuni, am gândit împreună ce vom susţine în Consiliul Local în folosul cetăţenilor. Vom fi şi mai buni de acum încolo, şi credem cu tărie că vom putea propune, din partea PSD, viitorul primar al Braşovului. Este halucinant faptul că după cinci luni ale anului, Primăria Braşov nu a cheltuit din bugetul de investiţii nici macar 2%. Lucrurile trebuie schimbate in mod fundamental peste doi ani, începând de la vârf”.

„Organizaţia Municipală a PSD Braşov este o organizaţie extrem de importantă pentru PSD, esenţială în peisajul politic braşovean. Astăzi a fost aleasă o nouă echipă de conducere, care îmbină experienţa seniorilor cu entuziasmul tinerilor şi care are drept principal obiectiv rezolvarea problemelor braşovenilor. Am încredere că întreaga echipă a PSD – Municipiul Braşov va fi la dispoziţia cetăţenilor, vor face proiecte benefice cetăţenilor convingându-i, prin fapte, că cea mai bună opţiune politică este PSD. Felicitări lui Lucian Pătraşcu şi întregii echipe!”, a fost mesajul transmis de preşedintele Organizaţiei Judeţene, Marius Dunca.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.