Programul RABLA PLUS, o noua sansa de a lua masina din 15 iulie

0 237

Programul RABLA PLUS, o noua sansa de a lua masina din 15 iulie. Ministerul Mediului a anunțat că va aloca un buget suplimentar de 15 milioane lei.

Începând de luni, bugetul Rabla Plus pentru persoanele fizice se va suplimenta, fiind prima oară în istoria programului când se epuizează sumele alocate.

Bugetul  alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 15 milioane de lei, a fost rezervat integral la aproximativ 3 luni de la lansarea programului, ceea ce demonstrează interesul tot mai crescut al românilor față de acest tip de autovehicule prietenoase cu mediul, comparativ cu anul 2018, când același buget de 15 milioane de lei, a fost rezervat pe parcursul întregului an.

“Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilității, la nivel european, s-a dovedit una caștigătoare. În premieră, în doar 4 luni de la lansare, bugetul programului Rabla Plus pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuțiilor despre reducerea emisiilor și îmbunătățirea calității aerului pe care le-am avut, ieri și astăzi, în cadrul Consiliului miniștrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre prioritățile Președinției României la Consiliul UE și iată că țara noastră livrează rezultate concrete. Și pentru că apetitul românilor pentru mașini curate este în creștere, am decis să suplimentăm bugetul Rabla Plus pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca și această nouă alocare să fie consumată până la sfarșitul anului’’, a declarat viceprim-ministrul și ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

În cadrul acestui program, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.  

În cazul achiziționării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi  20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului.

Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).

De asemenea, accesarea Programului Rabla Plus nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul Rabla Plus.

În cazul în care solicitantul casează o mașină mai veche de 8 ani și decide să achiziționeze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât și de ecotichetul de 45.000 lei.

În situația achiziționării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa prima de casare de 6.500 lei și ecotichetul de 20.000 lei.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.