Procurorul care a amendat politistii care l-au tras pe dreapta s-a ales cu dosar

0 476

Procurorul care a amendat politistii care l-au tras pe dreapta s-a ales cu dosar. Individul șofa cu 86 km/h în localitate, iar mașina avea ITP-ul expirat.

Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vasilescu Mihai Laurențiu (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. l Cod penal.

În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 3 iulie 2018, orele 11:35, aflându-se la volanul unui autoturism, inculpatul Vasilescu Mihai Laurențiu a fost oprit în trafic pe raza localității Ciochina, jud. Ialomița, de către un echipaj de poliție format din doi agenți de poliție din cadrul IPJ Ialomița – Serviciul Rutier, întrucât constataseră că acesta rula cu viteză mai mare cu 36 km/h decât limita legală.

La solicitarea documentelor personale și ale autovehiculului la control, inculpatul și-a declinat identitatea prezentând legitimația de procuror.

Din probele administrate reiese că acesta ar fi susținut că nu poate fi oprit și nici sancționat de către polițiștii rutieri care desfășoară activitate sub supravegherea parchetului la care este numit, amenințând că se va sesiza din oficiu și le va întocmi dosar penal pentru că l-au sancționat abuziv.

Agenții de poliție au constatat, după verificarea documentelor autovehiculului, că acesta avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, astfel că au aplicat o sancțiune și pentru această abatere.

Ulterior, în aceeași zi, au fost formulate la organele judiciare plângeri penale atât de către procuror, cât și de către agenții de poliție.

Ulterior, la data de 2 noiembrie 2018, în calitate de procuror, acesta a emis o ordonanță prin care a aplicat celor doi agenți de poliție rutieră o amendă de 5000 lei (maximul legal).

În motivarea respectivei ordonanțe inculpatul a reținut că ar fi fost împiedicat să-și desfășoare activitatea de cercetare penală într-un dosar penal pe care trebuia să-l instrumenteze.

Menționăm că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.