Primaria Ploiesti si Veolia au stabilit formula de calcul a gigacaloriei

0 126

Primaria Ploiesti si Veolia au stabilit formula de calcul a gigacaloriei. Edilul-șef al municipiului, Adrian Dobre, spune că s-a ajuns la o înțelegere amiabilă.

Iată ce a scris primarul:

Astăzi, vineri, 12.04.2019, am participat la o nouă rundă de negocieri cu operatorul de termie Veolia Energie Prahova. În urma discuţiilor, la care au participat și viceprimarul Cristian Mihai Ganea şi preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Toader, s-a aprobat formula de calcul a tarifului și prelungirea contractului până în data de 15 mai 2022.
Conform prevederilor legale, formula aprobată urmează să fie înaintată către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi această instituţie trebuie să îşi dea acordul final şi să stabilească tariful şi să decidă asupra sumei finale în funcţie de care se vor calcula facturile.
Am participat la această negociere cu gândul de a apăra interesele ploieştenilor. M-am achitat de cele două angajamente pe care mi le-am luat în faţa dumneavoastră:
* Nu se vor opri apa caldă şi căldura de la 1 mai aşa cum susțineau consilierii locali PSD – ALDE. Am dus negocierea la capăt cu responsabilitate și așa cum am promis am obținut un contract corect pentru ploieșteni.
* Voi propune subvenţionarea facturilor pentru toţi consumatorii casnici, astfel încât ploieştenii să nu plătească mai mult. Sper că reprezentanţii PSD – ALDE vor înţelege să dea curs acestei propuneri, mai ales că la negocieri a fost prezent şi viceprimarul Ganea, care a putut să vadă cât de dificil a fost procesul de negociere.
În urma negocierilor s-au aprobat investiţii de 17 milioane de lei în sistemul de distribuţie de apă pentru reducerea pierderilor şi de 10 milioane de lei pentru mentenanţă. Aceste cheltuieli vor rămâne în sarcina Veolia Energie Prahova. De asemenea, la finalul contractului, Turbina pe gaze (TAG) va fi predată în administrarea Primăriei Ploieşti, cu specificarea că aceasta va mai funcționa încă doi ani fără revizie.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.