Primar Marius Constantin: “Am depus 11 proiecte de finantare pentru Baicoi”

1 894

Primar Marius Constantin: “Am depus 11 proiecte de finantare pentru Baicoi”. Vezi ce a declarat, într-un interviu pentru Ziarul de Ploiești, edilul-șef al orașului.

– Domnule primar, pare că vă luptați, ca și alte localități din județ, cu un buget de investiții limitat, dar reușiți să găsiți surse alternative. Care este cheia succesului pentru cele 12 proiecte depuse?

– Corect este să spunem că din cele 12 proiecte, dintre care unele au fost finalizate, altele sunt în implementare și multe se află în faza de evaluare a finanțării, doar în 11 meritul îmi aparține. Cel mai mare proiect, în valoare de 2,5 milioane de euro, aparține SC Hidro Prahova SA, și se referă la construirea de rețele de alimentare cu apă, rețele de canalizare și rezervor de apă în zona Livede, ca parte dintr-un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii, atras de această societate, care are ca acționar majoritar Consiliul Judeețean Prahova.

– Bun, dar nu mi-ați răspuns la prima întrebare…

– Da, aveți dreptate, explicația este simplă. Practic am fost obligat să găsesc surse alternative de bani, deoarece bugetul orașului nu ne permite să facem prea multe investiții. Așa că am încercat orice altă variantă. Am făcut proiecte europene, am apelat la Ministerul Dezvoltării, pentru a primi finanțare prin programul PNDL, am accesat diverse alte proiecte, de la Agenția pentru Finanțarea Proiectelor Rurale etc. Așadar, m-am zbătut pentru ca Băicoiul să nu stea pe loc, ci să se modernizeze. Avem nevoie de acești bani, deoarece suntem încă departe de ce se cheamă un centru urban demn de secolul XXI.

– Modestia vă stă bine, dar dacă nu mă înșel ați depus proiecte în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, ceea ce nu este puțin.

– Bugetul anual al orașului este în jur de 40 milioane lei, din care pentru investiții merg în jur de 8 milioane de lei, echivalent a 1,7 milioane de euro. Toate proiectele depuse pentru finanțare ar fi fost realizate din fondurile proprii ale localității abia în următorii 6 – 7 ani. Practic, ne-am zbătut ca să accelerăm aceste investiții.

– Care sunt proiectele de care vorbiți?

– O să încep cu cele deja finalizate sau în curs de implementare. Și aici se regăsește “Construire Centru Cultural Recreativ Băicoi – extinderea, modernizarea, reabilitarea, dotarea, schimbarea folosinței inițiale clădire fost spital hepatită și Construire trotuare și piste de biciclete” – proiect cu finanțare europeană, în valoare de 11,6 milioane de lei, care a fost declarat eligibil (vezi detalii aici: Fostul spital de boli infectioase din Baicoi devine centru cultural (FOTO)). De asemenea, eligibil a fost declarat și proiectul privind Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Băicoi – în valoare de 8,44 milioane de lei, despre care Ziarul de ploiești a scris cu detalii (vezi aici: La Spitalul din Baicoi au loc primele investitii majore, dupa 44 de ani). În implementare se mai află proiectele: * Amenajare parc central – proiect cu finanțare europeană în valoare de 11,59 milioane lei; * Dotări instituții de învățământ – proiect prin PNDL, în valoare de 7 milioane lei; * Instalarea unei rețele wifi gratuite pe raza orașului – 15000 de euro.

La capitolul deja realizări, putem trece achiziționarea unui buldoexcavator multifuncțional și a echipamentelor accesorii, care ne permit să-l folosim în scopuri diverse, de la înlăturarea zăpezii sau a gunoaielor, până la lucrări de construcții. Acesta a intrat deja în dotarea Primăriei Băicoi și valorează peste 100000 de euro.

– Bun, care sunt proiectele în evaluare atunci?

– Acesta este un capitolul consistent, deoarece avem mai multe proiecte propuse. Și mă refer la: * Construire bazin înot cu dimensiuni semi-olimpice – proiect susținut de Compania Națională de Investiții, în valoare de 9 milioane lei; * Creșterea eficienței energetice a iluminatului public în orașul Băicoi – proiect cu finanțare europeană, în valoare de 7,42 milioane de lei; * Construire sediu primărie – proiect susținut de Compania Națională de Investiții, în valoare de 5 milioane de lei; * Achiziție echipamente profesionale și accesorii, constând din sărăriță și mașină de măturat-aspirat pavimente dure – proiect depus la AFIR, în valoare de 140.830 de lei; * Achiziție microbuz destinat transportului formațiunilor de copii care îndeplinesc activități culturale – proiet depus la AFIR, în valoare de 50.000 de euro. Sper că toate se vor concretiza, pentru că vor schimba în mod semnificativ imaginea orașului.

– Vă dorim baftă!

Ziarul de Ploiești

1 Comentariu
  1. Ecaterina says

    Oau, cate proiecte frumoase se vor realiza in acest oras. Oare? Lăsând la o parte aceste minunate proicte, hai sa ne plimbam puțin prin ograda domnule Primar si sa vizitam spre exemplu parcurile de joaca pentru copii, asa numite parcuri, unde copii nu au cum se juca penru ca ele sunt un adevărat pericol la viata copiilor, hai sa vedem cum in anul 2019 facem curat pe sosele cu matura si fărasul, hai sa privim mizeria ce se afla in curtea Spitalului Baicoi, hai sa mai iesiti si pe la plimbare prin soare si ploaie cei din primarii si mai vedeti ce se intampla prin orasul pe care il conduceți.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,