Ploiesti: Un nou studiu pentru gestiunea serviciului de termoficare?

0 95

Ploiesti: Un nou studiu pentru gestiunea serviciului de termoficare? Primăria vrea să cheltuie alți bani pentru a afla ce soluții are la îndemână, după ce a plătit o mare companie de audit.

Consiliul Local Ploiești a fost chemat într-o sedință extraordinară, iar pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre care stabilește realizarea „Studiului privind stabilirea modalității optime de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem de producție-transport-distribuție la nivelul Județului Prahova pentru Municipiul Ploiești„.

În acest sens, se va aproba asocierea dintre administrația locală și cea județeană, pentru finanțarea studiului, în valoare de 67500 lei plus TVA.

Acest lucru vine după ce Primăria Ploiești a plătit o sumă considerabilă unei mari companii internaționale de audit, care a avut rolul de a evalua contractul cu Veolia și diferentele dintre cele două părți.

Studiul nu a fost făcut public, iar negocierile cu firma franceză au eșuat.

Veolia solicită majorarea prețului la gigacalorie și recunoașterea unor investiții în valoare de peste 7 milioane de euro.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.