Perchezitii in Ploiesti si Valea Calugareasca, la suspecti de furturi

0 913

Perchezitii in Ploiesti si Valea Calugareasca, la suspecti de furturi. Printre hoți se află și „celebrul” autor al furtului de 1 milion de euro…

La data de 15 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din Ploiești au efectuat percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe și furt dintr-un autovehicul.

Două descinderi au avut loc în Ploiești și alte trei în Valea Călugărească.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada martie – aprilie a.c., persoanele în cauză ar fi săvârșit 6 infracțiuni de furt din locuințe de pe raza municipiului Ploiești.

Se pare că aceștia pătrundeau în locațiile vizate prin efracție, pe timpul nopții, de unde sustrăgeau bunuri și valori (bani, bijuterii, electronice, parfumuri, obiecte vestimentare etc).

De asemenea, acealeași persoane sunt bănuite că, la data de 28 aprilie, ar fi spart geamul lateral al unui autovehicul din Ploiești, din habitaclul căruia ar fi sustras un portofel, care conținea acte și suma de 100 de lei.

Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 25.000 de lei.

  • De la 1 milion de euro, la găinării în prezent

Cinci persoane au fost ridicate în urma perchezițiilor, între care și individul care, în 2011, a participat la furtul unui geamantan plin cu 1 milion de euro.

Banii fuseseră ascunși într-o casă din Ploiești, de o femeie care vânduse mai multe proprietăți și nu avea încredere în bănci.

La acea dată, Alexandru era minor (FOTO) și nu știa nici să scrie, nici să citească.

Alături de alte persoane, participante la furtul milionului de euro, a pitit o parte din bani la Valea Călugărească, în casa familiei, iar pe restul i-a tocat pe băuturi, bairamuri și obiecte scumpe.

Astfel, hoții au atras atenția altor infractori, mai periculoși, care i-au deposedat de o bună parte din milionul de euro.

Când a fost prins de polițiști, în 2011, el încă avea asupra lui 120.000 de euro.

Condamnat în 2013, la 4 ani și 6 luni de închisoare, Alexandru a fost eliberat condiționat în februarie 2017. Din păcate, s-a apucat de ceea ce știa mai bine, adică să fure…

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.