Pana unde merge libertatea? Cazul fetei maltratate de Robert Gabriel Berechet

0 1.217

Pana unde merge libertatea? Cazul fetei maltratate de Robert Gabriel Berechet, un tânăr din Ploiești, care se droghează și vinde droguri, a șocat o țară întreagă.

Oamenii au fost așa de impresionați, încât au făcut o petiție online pentru pedepsirea agresorului (foto).

„Solicit pedeapsa pe viață pentru Robert Gabriel, monstrul care a torturat o tânără de 17 ani din Ploiești”, este titlul petiției semnate de 40.000 de români.

Fata a fost tăiată cu cuțitul, i s-au spart sticle și pahare în cap, a fost silită să-i pupe mâinile și picioarele agresorului, totul în timp ce acesta își filma ororile și le posta pe pagina sa de Facebook (apropo și de ipocrizia rețelei de socializare, care blochează conturi pentru lucruri infinit mai puțin agresive).

O filmare o arată într-o cadă, când individul în vârstă de 20 de ani îi sparge bucăți de sticlă în cap, o bate și o lasă într-o baltă de sânge (vezi VIDEO jos).

Adolescenta a confirmat acuzațiile că agresorul folosea substanțe cu efect halucinogen, susținând că era în sevraj.

De altfel, scandalurile porneau de la lipsa de droguri, iar fata a fost chiar pusă să se prostitueze pentru a face rost de bani.

La acest moment, anchetatorii au în lucru alte trei dosare pentru loviri şi alte violenţe, ameninţare şi distrugere. În trecut, pe numele agresorului au fost depuse mai multe acuzații, care însă au fost clasate după ce victimele au refuzat să depună mărturie împotriva acestuia. Probabil amenințate…

De altfel, în pofida agresiunilor repetate, adolescenta care a împlinit recent 18 ani a continuat să stea cu Robert într-o garsonieră. Ceea ce denotă un fel de dependență (unele voci au insinuat că și fata se droga).

Din fericire, de data asta agresorul a fost arestat preventiv.

Este în siguranță, se simte mai bine. Este undeva la un centru. A mers la poliție, era și ea acolo. A primit îngrijiri medicale, dar nu atât cât trebuia. La început a fost bine, dar apoi s-a lecuit de noi. A venit de acolo, am dus-o acasă, apoi n-am mai găsit-o. A venit el și a luat-o. Era bine fata și apoi a plecat. Eu nu pot să iau pe cineva cu forța dacă nu vrea să meargă. El nu mi s-a părut chiar asa rău la început. Un cuplu de tineri, nu judecă ca oamenii maturi. Acum două luni mi-am dat seama că e ceva în neregulă când am găsit-o pe fiica mea pe stradă. Am stat la pândă pe la blocuri. N-am putut să acționez, să mă iau de el când am fost cu poliția la ei acolo. Locuiau împreună., a povestit tatăl tinerei bătute la Acces Direct.

De rușine și pentru că primea multe mesaje dure, după apariția în presă a imaginilor, mama gresorului și-a sters contul de socializare.

  • Ce este de făcut într-o societate agresivă nu doar verbal, ci și fizic ?

În primul rând, modificarea legilor justiției, în sensul îmblânzirii pedepselor, nu ajută deloc.

Să nu uităm că o propunere legislativă, care a trecut de Senat, prevede că executarea pedepselor sub 5 ani de închisoare să se facă acasă, fără sistem electronic de supraveghere.

De asemenea, faptul că victimele își pot retrage plângerile (fie din cauză că sunt amenințate, fie pentru că primesc bani de la agresori), nu ajută procesul de anchetă, ba dimpotrivă.

De asemenea, se vorbește de o țară a procurorilor, dar se uită faptul că în România legea a devenit un accesoriu, nu o obligație. Infractorii își fac pur și simplu de cap, sfidând de multe ori cetățenii cinstitiți, dar și autoritățile (ne aducem aminte și de niște jandarmi care au apărut într-un clip al unui manelist cercetat pentru proxenetism).

Nimeni nu vrea o dictatură ascunsă sub masca democrației, dar nici nu se poate continua așa.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.