O prahoveanca are dosar penal din cauza unui precursor exploziv

0 535

O prahoveanca are dosar penal din cauza unui precursor exploziv care a dispărut din gestiunea firmei. Femeia nu a putut justifica lipsa substanței.

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, în perioada 15-16 iulie, o activitate de control privind operațiuni cu precursori de explozivi desfășurate de operatorii economici de pe raza județului Prahova.

Astfel, au fost verificate patru persoane juridice fiind aplicată o sancțiune contravențională.

Totodată, la unul dintre agenții economici verificați, s-a constatat că, din gestiune, lipsește cantitatea de 2 litri precursor de explozivi restricționat.

În consecință, față de o persoană în vârstă de 69 de ani din Ariceștii Rahtivani, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului precursorilor de explozivi restricționați.

Precusorii explozivi sunt sunt substanțe care într-o anumită concentrație/ anumite temperaturi/ anumite combinații chimice pot genera reacții explozive.

Pe lista extinsă apar: acid azotic, acid sulfuric, acid nitric, peroxid de hidrogen, nitrometan, nitrat de amoniu, clorat de potasiu, perclorat de potasiu, clorat de sodiu, perclorat de sodiu, pulbere de magneziu, nitrat de magneziu, azotat de sodiu, azotat de amoniu etc.

DETALII AICI: https://intelligence.sri.ro/precursori-pentru-materiale-explozive/

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,