Ministerul Energiei a schimbat conducerea societatii CONPET Ploiesti. Vezi cine a fost revocat
Ministerul Energiei a schimbat cinci membri în Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de ţiţei Conpet, între care şi Liviu Ilaşi, actualul director general al companiei, şi a numit şapte administratori provizorii prin metoda votului cumulativ.
Mandatul de patru ani al lui Liviu Ilaşi la conducerea Conpet expiră pe 6 decembrie, acesta urmând să fie înlocuit de Ministerul Energiei, spun surse oficiale pentru News.ro.
În şedinţa de marţi a acţionarilor, Constantin Văduva a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
De asemenea, au fost numiţi prin vot cumulativ şapte administratori provizorii: Constantin Văduva, Manuela – Petronela Stan – Olteanu, Constantin – Ciprian Iacob, Antonio – Adrian Spînu, Claudiu – Aurelian Popa, Radu Bugică şi Răzvan Ştefan Lefter.
”Sunt consideraţi revocaţi următorii membri ai Consiliului de Administraţie: Ilaşi Liviu, Weiler Dan, Meşca Darius – Dumitru, Chiriac Cristiana, Gheorghe Roxana – Elena. Aceştia nu au fost reconfirmaţi ca urmare a aplicării metodei votului cumulativ, mandatul lor încetând pe cale de consecinţă la data prezentei AGOA”, arată comunicatul Conpet.