Lukoil Romania confirma ca zacamantul din Marea Neagra contine 32 miliarde metri cubi de gaze

Lukoil sechestru pe conturi si materii primePrim-vicepreședintele grupului Lukoil, Vladimir Nekrasov, a vizitat rafinăria Petrotel Ploiești și subsidiara de marketing a Lukoil din București, având o serie de întâlniri în care s-au analizat rezultatele operațiunilor curente ale companiei și s-au schițat planuri și obiective de viitor. De asemenea, Nekrasov s-a întâlnit cu ministrul Grigorescu privire la evoluția proiectelor actuale și la planurile de viitor ale Lukoil în România.

„Cred că această întâlnire cu ministrul român al Energiei, Victor Vlad Grigorescu, este extrem de importantă pentru ambele părți. În timpul dialogului a fost exprimată opinia că ministerul încearcă să creeze condiții de business egale și nediscriminatorii pentru toți jucătorii din piața de energie, inclusiv Lukoil. Compania, la rândul ei, intenționează să-și mențină politica activă de investiții, pentru continuarea dezvoltării dinamice, de natură să asigure plăți constante la bugetul de stat.”, a declarat al doilea om din grupul Lukoil, Vladimir Nekrasov.

Comunicatul ulterior, dat de Lukoil, confirmă faptul că Nekrasov l-a informat pe Grigorescu că zăcământul de gaze, descoperit în în apele teritoriale românești ale Mării Negre, conține rezerve de peste 32 miliarde de metri cubi, potrivit evaluărilor preliminare ale rușilor.

La jumătatea lunii februarie, un înalt oficial al gigantului rus Lukoil a declarat că Petrotel, rafinăria operată de Lukoil în România, va importa petrol iranian, urmând a „plăti” pentru acesta cu produse rafinate la Ploiești. De asemenea, chiar prim-vicepreședintele Nekrasov declara, în aceeași perioadă, că Lukoil negociază cu autoritățile iraniene „un schimb petrolier” între rafinăriile sale din România, Bulgaria și Italia, în urma căruia acestea ar urma să fie aprovizionate cu petrol iranian, iar Teheranul va primi în schimb produse rafinate. 

Nu se știe dacă rușii reacționează așa, presați de ancheta penală în care sunt judecați o serie de directori ai rafinăriei Lukoil din Ploiești și în care prejudiciul a fost stabilit la sute de milioane de euro, sau chiar vor să-și consolideze prezența pe piața românească.

Cert este că la întâlnirea de săptămâna trecută, de la București, dintre prim-vicepreședintele grupului rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, și ministrul român al Energiei, Victor Grigorescu, s-a exprimat ideea că ministerul încearcă să creeze condiții de business egale și nediscriminatorii pentru toți jucătorii din piața de energie, inclusiv Lukoil, iar compania, la rândul ei, intenționează să-și mențină politica activă de investiții, pentru continuarea dezvoltării dinamice, de natură să asigure plăți constante la bugetul de stat al României, se arată într-un comunicat de vineri al grupului rus. 

CITEȘTE ȘI: Tribunalul Prahova incepe judecata in dosarul cu cel mai mare prejudiciu. Paguba – sute de milioane de euro

Sursa: PROFIT.ro

Despre Autor

Ziarul de Ploiești (zdp.ro) este o publicație online, care a apărut pe 1 martie 2011, din dorinţa de a oferi publicului un produs media de calitate. Oferim ştiri locale din Prahova, Brașov, Dâmbovița și Buzău. Ne puteți găsi la +40745144044 sau pe e-mail: contact@zdp.ro

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *