Inspectoratul Scolar Prahova: Vineri nu se invata, dar elevii nu stau acasa

0 1.165

Inspectoratul Scolar Prahova: Vineri nu se invata, dar elevii nu stau acasa. Inspectorul sef adjunct, Horia Toma, a oferit lămuriri pentru Ziarul de Ploiești.

Conform acestuia, vineri 5 octombrie – de Ziua Educației – nu se fac ore în sensul de predare, dar se organizează activități de celebrare a acestei sărbători.

Comisiile paritare din unitățile de învățământ – adică reprezentanții sindicatelor și ai conducerilor școlilor și liceelor –  stabilesc cum se desfășoară aceste ore. Nu se predau materii, dar nici nu se stă acasă. Profesorii trebuie să-și justifice salariile din acea zi, altfel vine Curtea de Conturi și întreabă de ce au fost plătiți„, a declarat Horia Toma pentru Ziarul de Ploiești.

Pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei, elevii din Capitală nu vor învăţa, anunţă ISMB, precizând că pe 8 octombrie, unităţile de învăţământ în care vor fi secţiile de votare pentru Referendum vor decide dacă programul de curs va fi modificat sau nu, pentru a amenaja sălile de cursuri.

Totuși, Inspectoratul Școlar Prahova susține că ce se întâmplă la București nu este valabil în toată țara.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.