Incident in Ploiesti. Agresor inarmat, prins de paznicii unui magazin

0 1

Incident in Ploiesti. Agresor inarmat, prins de paznicii unui magazin. Din păcate, oameni nevinovați au avut și ei de suferit.

Evenimentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 18:00, în fața Poștei din Bariera București.

Martorii susțin că un bărbat, care urla și amenința cu un cuțit în mână, ar fi provocat 2 paznici de la un magazin din zonă.

Individul a fost urmărit până în stația de autobuz, unde mai mulți călători așteptau.

Ajuns acolo, bărbatul a încercat să-i atace pe paznici, folosind cuțitul din mână, dar aceștia l-au stropit cu un spray iritant, apoi l-au imobilizat.

Din păcate, vaporii s-au împrăștiat și au gazat pe toată lumea aflată la fața locului.

Pasagerii din stație au fost nevoiți să intre în farmacie, pentru a-și clăti ochii, care îi usturau.

Cea care a povestit această întâmplare a scris: „Știe cineva cine este acest individ, dacă are probleme psihice sau dacă era beat sau drogat? Nu înțeleg de ce paznicii s-au uitat la el câteva minute fără să intervină și nici ce a fost în capul lui încât să cheme paznicii după el și să-i atace. Putem avea informații din partea poliției?

Surse din poliție au declarat pentru Ziarul de Ploiești că bărbatul a venit beat la supermarketul Profi, în jurul orei 16.00, când a fost dat afară din unitate de un gardian.

După două ore, el a revenit înarmat, ca să se răzbune.

Pentru faptele sale, individul s-a ales cu dosar penal pentru amenințare și cu o amendă de 2500 de lei.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.