Festivalul automobilistic Klausenburg Retro Racing la Ploiesti

0 201

Festivalul automobilistic Klausenburg Retro Racing, competiţie organizată de ACS Klausenburg Retro Racing  în colaborare cu Primăria Municipiului Ploieşti, se va desfăşura în perioada 6-7 octombrie 2018.

Acest festival este împărţit pe două zile pline de activităţi.

Sâmbăta spectatorii pot admira aceste « bijuterii pe 4 roţi »pe Bulevardul Independenţei intre orele 17:00-20:00.

De la ora 18:00 va avea loc ceremonia Startului Festiv tot pe Bulevardul Independenţei, ceremonie la care sunt invitaţi toţi iubitorii sportului cu motor şi nu numai.

Duminică între orele 09:00-18:00 vor avea loc manşele cronometrate în incinta Parc Vest – Ploieşti.

«Fără să par lipsit de modestie, consider că la fiecare ediţie din cele opt organizate pană la momentul dinaintea startului KRR.9, am facut eforturi pentru a imbunătaţii condiţiile de concurs, impărţirea pe clase aferente capacităţii cilindrice, mediatizarea acestui festival automobilistic, atragrerea unor parteneri de renume şi nu în ultimul rând atragrerea unui numar cât mai mare de fani şi spectatori. Iată că eforturile noastre nu au fost în zadar şi poposim şi în orasul Ploieşti cu o nouă etapă a festivalului Klausenburg Retro Racing!», a spus Horaţiu Anghel, preşedintele ACS Klausenburg Retro Racing, organizatorul etapei KRR.9 Ploieşti.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.