Exclusiv: UNPR va inmana o adresa catre Prefectura Prahova

0 197

În cursul zilei de luni, 25 iunie, UNPR va inmana o adresa catre Prefectura Prahova (click pe imaginea de jos), prin care solicită acestei instituții să constate că „fuziunea prin absorție cu PMP-ul nu s-a realizat în fapt și de drept”.

În exclusivitate pentru Ziarul de Ploiești, președintele interimar al UNPR Prahova, Daniel Niculae, a declarat că nu există o hotărâre judecătorească în stare să dovedească fuziunea dintre cele două partide și, drept urmare, va reorganiza filiala județeană.

Pe 31 octombrie 2017 am fost numit președinte interimar al UNPR Prahova, de către Biroul Politic Național și de către președintele partidului, Ion Răducanu. În luna septembrie, anul acesta, vom avea Conferința Județeană, când vom reorganiza UNPR Prahova„, a spus Daniel Niculae.

Acesta a precizat că toate actele care nu poartă semnătura lui Ion Răducanu, inclusiv cele din județ, nu sunt statutare și, deci, nu implică partidul în nicio formă de activitate politică.

În plus, toți membrii UNPR care au plecat la PMP în mod ilegal, inclusiv actuali consilieri locali sau județeni, își vor pierde statutul juridic. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.