Dupa scandalul din CL Ploiesti, presedintele UAP Prahova a fost cautat de politisti

0 254

Dupa scandalul din CL Ploiesti, presedintele UAP Prahova a fost cautat de politisti. Eugen Cristescu a avut parte, vineri, de o acuzație-șoc.

La sediul Uniunii Asociațiilor de Proprietari au apărut o polițistă și un jandarm, iar ulterior au mai venit 3 reprezentanți ai legii, conform declarației date Ziarului de Ploiești de președintele Eugen Cristescu.

Acesta ne-a spus că oamenii legii au fost sesizați că la sediul uniunii se vinde ilegal un ziar, iar el personal era acuzat de evaziune fiscală.

„Probabil ați văzut ce scandal am făcut în Consiliul Local Ploiești, când se vota hotărârea privind majorarea tarifului la gigacalorie și cu cine m-am certat. Eu cred că de acolo mi se trage toată povestea asta”, a precizat președintele UAP Prahova.

Eugen Cristescu a declarat pentru Ziarul de Ploiești că el vinde ziarul Intransigent, pe care îl și editează, cu 2 lei/ bucată, dar că totul se face pe bază de factură și chitanță.

„Știu cine mi-a făcut plângerea și știu cine l-a pus”, a mai spus acesta.

Eugen Cristescu a spus că ziarul are diverse rubrici, inclusiv una de dezvoltare personală/ spirituală, și se adresează tuturor, nu doar președinților de asociații și administratorilor de bloc.

CITEȘTE ȘI: M-am simtit mai rau ca pe stadion: Tipete si injuraturi in sedinta CL Ploiesti

Ziarul de Ploiești



Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.