CJ Prahova si Primaria Ploiesti se gandesc sa gestioneze sistemul de termoficare (VIDEO)

0 79

CJ Prahova si Primaria Ploiesti se gandesc sa gestioneze sistemul de termoficare. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Adrian Dobre, într-o emisiune la Ploiești TV.

Edilul a precizat că, din acest motiv, cele două instituții au fost de acord să finanțeze un studiu în valoare de 67.500 lei plus TVA.

Anterior, Primăria Ploiești a comandat un audit financiar și tehnic, dar nu a acceptat rezultatul final și, conform edilului, nici nu a plătit compania Deloitte, care l-a realizat.

Adrian Dobre a declarat că, dacă Veolia nu renunță la pretențiile de a majora prețul gigacaloriei până la 280 lei plus TVA, contractul de delegare de gestiune va înceta la finele lunii aprilie 2019.

Compania franceză asigură apa caldă și căldura municipiului Ploiești din anul 2004, când a preluat sistemul de termoficare, și nu a mai mărit tarifele din anul 2011, după cum tot primarul Dobre a recunoscut.

În momentul de față, ploieștenii beneficiază de unul dintre cele mai mici tarife la gigacalorie din România.

Consiliul Județean Prahova deține termocentrala de la Brazi și sistemul de alimentară primară, în timp ce Primăria Ploiești este proprietara rețelei de conducte din oraș.

În urma studiului, vom vedea dacă putem prelua aceste obiective de la Veolia. O analiză arată că, dacă nu se vor investi aproximativ 50 milioane de euro, Ploieștiul va rămâne fără acest sistem, în următorii 7-8 ani. Încercăm mai multe soluții de finanțare, inclusiv pe fonduri europene„, a spus primarul Adrian Dobre.

Acesta a precizat că nu s-a mai negociat cu nici o altă societate, deși există și alte companii care pot prelua sistemul de termoficare.

Veolia invocă pierderi financiare masive și solicită Primăriei Ploiești să accepte la plată investiții de peste 7 milioane de euro, în plus față de cele 25 milioane de euro prevăzute în contractul de delegare de gestiune.

Primarul Adrian Dobre a mai spus că dacă ambele părți ajung la un compromis, atunci se poate prelungi contractul actual cu alți 7 ani.

Ziarul de Ploiești

CITEȘTE ȘI: Ploiesti: Un nou studiu pentru gestiunea serviciului de termoficare?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.