Bugetul municipiului Ploiesti pe 2019 este la cota de avarie!

0 165

Bugetul municipiului Ploiesti pe 2019 este la cota de avarie! Conform proiectului aflat în dezbatere, orașul va avea cele mai mici venituri din istoria sa recentă.

Dacă în 2018 bugetul Ploieștiului a ajuns la 364 milioane de lei, anul acesta se prognozează o scădere a veniturilor totale la 348 milioane de lei (-4%).

Ciudat este că autoritățile locale, care au construit proiectul, se bazează pe o creștere a veniturilor proprii ale municipiului cu 53,64 milioane de lei, ceea ce pare ușor hazardat.

Primăria Ploiești estimează că această majorare ar putea proveni din impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane fizice, de unde se așteaptă o sumă cu aproape 50 milioane de lei mai mare ca în 2018! Primarul Adrian Dobre susține, însă, că va crește cota de IVG care este repartizată de la nivel național de la 41,75% la 60%.

De asemenea, administrația locală speră să obțină mai multe venituri din amenzi (+ 1,7 milioane de lei), din prestări servicii și alte activități (+ 3,65 milioane de lei) și din vânzări de bunuri și servicii (+ 4,13 milioane de lei).

Ca să contrabalanseze scăderea veniturilor, autoritățile ploieștene vor să obțină o scădere a cheltuielilor cu 83 milioane de lei față de 2018!

În 2019, Primăria Ploiești va rambursa 32,5 milioane de lei din împrumuturile făcute de municipiu de la bănci.

Cheltuielile de personal pentru aparatul propriu al administrației, pentru Centrul de Excelență în Afaceri pentru Tinerii Întreprinzători și pentru Parcul Municipal Ploiești Vest cresc de la 23,8 milioane de lei în 2018 la 29 milioane de lei în 2019 (+ 21,8%).

De asemenea, cresc cheltuielile de personal din domeniul Asigurări și Asistență Socială, de la 29,1 milioane de lei în 2018 la 38,7 milioane de lei în 2019.

În schimb, pentru salubritatea și curățenia orașului suma scade considerabil, de la 28,9 milioane de lei în 2018 la 18,3 milioane de lei în 2019 (-36,6%).

De asemenea, scade și suma alocată pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție, de la 3,4 mlioane de lei în 2018 la 2 milioane de lei în 2019 (- 41%).

Pentru reparații curente de străzi, cheltuielile se înjumătățesc și ajung la 5 milioane de lei în 2019.

Scad dramatic și subvențiile acordate TCE Ploiești, pentru transportul public de călători, de la 41,6 milioane de lei în 2018 la 25,4 milioane de lei în 2019 (- 39%).

De asemenea, primăria vrea să scadă și cheltuielile cu serviciile de amenajare și mentenanță spații verzi, prestate de SGU Ploiești, de la 18,4 milioane de lei în 2018 la 11 milioane de lei în 2019 (-40%).

Pentru iluminatul ornamental se prevede o scădere a cheltuielilor de la 1,3 milioane de lei la 786.000 lei.

Primăria Ploiești vrea să micșoreze la jumătate și sumele alocate pentru susținerea cultelor, de la 530.000 lei în 2018 la 270.000 lei în 2019 și nu va mai da niciun ban pentru reabilitarea și modernizarea Catedralei Sf. Ioan, deși în 2018 a acordat 200.000 lei.

Dar cel mai ciudat este că, deși Veolia cere un preț mai mare la gigacalorie și Primăria Ploiești promite o subvenționare în acest sens, suma alocată pe 2019 e mai mică decât cea pe 2018, cu 1,4 milioane lei. Respectiv, în proiectul de buget scade de la 11,4 milioane lei în 2018 la 10 milioane lei în 2019!

De asemenea, pentru că veniturile sunt mici, autoritățile locale intenționează să nu mai cheltuie nimic pentru Spitalul de Pediatrie și pentru Spitalul Municipal Ploiești.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.