BCCO Ploiesti dezvaluie cu ce se ocupau proxenetii ajutati de seful Politiei Mizil ca sa scape basma curata

0 239

trafic-minore-prostituateLa data de 7 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, ai Direcției Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Român și ai  Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, sub coordonarea unui procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au efectuat 4 percheziții, în județul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, iar la audieri vor fi conduse 15 victime și martori.

Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu luna decembrie 2015, membrii grupului infracțional ar fi recrutat mai multe tinere, majoritatea minore, pe care, prin ameninţări şi violenţă, le-ar fi determinat să se prostitueze, în județele Prahova și Buzău.

Banii obținuți în urma activităților infracționale reveneau  în totalitate membrilor grupării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

 Persoanele vizate au fost reținute, iar astăzi urmează să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.

CITEȘTE ȘI: Seful Politiei Mizil, retinut de DIICOT, pentru ca a favorizat o retea de proxeneti contra unor servicii (UPDATE)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.