Avertizare: Se raceste vremea, din nou! Afla ce spun meteorologii

lapovitaVremea va deveni deosebit de rece, începând de sâmbătă după-amiază, în timp ce precipitaţiile prognozate vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi se vor semnala în majoritatea regiunilor, inclusiv în Bucureşti, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„De sâmbătă după-amiază, sâmbătă seara, vremea se răceşte, la început în partea de nord a Moldovei. Acolo, temperaturile nu mai trec sâmbătă la amiază de 4-5 grade. Pe acolo va pătrunde masa de aer deosebit de rece ce va cuprinde mare parte din continent. Tot în partea de nord a Moldovei precipitaţiile aşteptate se vor transforma, din seara zilei de sâmbătă, în lapoviţă şi chiar ninsoare. Foarte posibil se va depune şi strat important de zăpadă, în vreme ce în vest şi nord-vest până duminică aşteptăm ploi însemnate cantitativ. Local, vor fi cantităţi de peste 25-30 de litri/mp. Asta pentru că regiunile intra-carpatice sunt cumva adăpostite în primă fază de aerul acesta deosebit de rece”, a explicat Huştiu.

Specialistul ANM a menţionat, totodată, că masa de aer rece va cuprinde treptat şi celelalte zone ale ţării, începând de duminică, inclusiv Bucureştiul, și se poate menține toată săptămâna viitoare.

„În partea de sud a ţării, la început vor fi mai ales ploi, însă de duminică seara probabil că precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare”, a spus Mihai Huştiu.

Despre Autor

Ziarul de Ploiești (zdp.ro) este continuarea firească a publicației online, Max-Media.ro, care a apărut pe 1 martie 2011, din dorinţa de a oferi publicului un produs media de calitate. Oferim ştiri locale din Prahova, Brașov, Dâmbovița și Buzău. Ne puteți găsi la +40745144044 sau pe e-mail: contact@zdp.ro

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *